Marea Britanie a impus sancțiuni persoanelor și organizațiilor implicate în deportarea copiilor ucraineni

Guvernul britanic a anunțat în data de 3 septembrie 2025 sancțiuni împotriva a opt persoane și trei organizații cu legături cu statul rus, acuzate de implicare în ”deportarea” și ”îndoctrinarea” copiilor ucraineni.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe britanic, sancțiunile vizează fundația lui Ahmat Kadîrov, cunoscută pentru programe de reeducare militară destinate copiilor și adolescenților ucraineni. Președinta fundației, Aimani Kadîrova, mama liderului cecen Ramzan Kadîrov, se află și ea pe lista restricțiilor.

Printre persoanele vizate se numără și Anastasia Akuratova, directoare adjunctă a unui serviciu afiliat Ministerului rus al Educației, sancționată pentru „îndoctrinarea și rusificarea organizate de stat a copiilor ucraineni”.

Ministrul britanic al afacerilor externe, David Lammy, a declarat pe rețeaua socială X: ”În timp ce Rusia bombardează civili ucraineni, Putin deportează de asemenea copii ucraineni și încearcă să le șteargă moștenirea culturală prin minciuni și dezinformare”. Ministerul a precizat că ”peste 19 500 de copii ucraineni au fost transferați cu forța sau deportați de autoritățile ruse spre Rusia și teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei”.

Vladimir Putin este vizat de un mandat de arestare al Curții Penale Internaționale pentru acest transfer ilegal de copii. Sancțiunile impuse de Regatul Unit includ interdicții de călătorie și înghețarea activelor celor implicați.

Total
0
Shares
Total
0
Share