Mărfuri nedeclarate, depistate la vămile Briceni și Costești

Funcționarii posturilor vamale Briceni și Costești au contracarat două tentative de introducere ilicită a mărfurilor în Republica Moldova, depistând bunuri nedeclarate în urma controalelor detaliate.

La vama Briceni, un cetățean moldovean de 32 de ani, aflat la volanul unui Volkswagen Golf venit din Ucraina, a fost prins încercând să introducă rame de ochelari ascunse într-o boxă audio și în alte spații ale mașinii.

La vama Costești, un microbuz Mercedes-Benz Sprinter, condus de un bărbat de 27 de ani venit din Germania, transporta mărfuri de larg consum nedeclarate autorității vamale.

Bunurile au fost ridicate și sunt pasibile de confiscare, iar persoanele implicate riscă sancțiuni contravenționale, anunță Serviciul Vamal.

Total
0
Shares
Total
0
Share