Satul Drochia din raionul cu același nume a fost astăzi gazda celei de-a II-a ediții a Festivalului de folclor „Vreau să port prin lume cântecele mele”, dedicat memoriei cântărețului Vadim Gheorghelaș, un eveniment care aduce laolaltă sufletul autentic al neamului nostru. La eveniment, a participat președintele Partidului „Mișcarea Respect Moldova”, Marian Lupu, împreună cu mai mulți membri ai echipei formațiunii, care și-au confirmat sprijinul pentru păstrarea și promovarea tradițiilor, portului popular, folclorului și valorilor care dau sens identității noastre naționale.
Festivalul a reunit zeci de colective artistice din țară, care au încântat publicul cu interpretări autentice, costume populare și dansuri tradiționale. Meșterii populari din raion au completat atmosfera de sărbătoare cu expoziții de artizanat și creații încărcate de simboluri și istorie.
Liderul formațiunii, Marian Lupu, a declarat că astfel de evenimente merită susținere și continuitate.
„Astfel de festivaluri sunt mai mult decât manifestări culturale. Ele sunt expresia vie a identității noastre. Partidul „Respect Moldova” va sprijini întotdeauna cultura, portul popular, folclorul și valorile care ne definesc. Când păstrăm și promovăm tradițiile, arătăm respect față de rădăcinile noastre și față de toți cei care duc această moștenire mai departe. Tradițiile ne unesc. Cultura ne definește. Respectul ne apropie”, a declarat Marian Lupu.
Liderul formațiunii i-a felicitat pe organizatori festivalului, în special pe Vera Dascăl, primar al satului Drochia și colegă în Partidul „Respect Moldova”, precum și pe Ion Dascăl, vicepreședinte al formațiunii și fost președinte al raionului Drochia, pentru implicare și respectul demonstrat față de valorile locale.