Marian Lupu, viitorul președinte al Partidului “Mișcarea Respect Moldova”: „Îi invit alături de noi pe toți profesioniștii din fostul Partid Democrat“

Dezvoltarea economică, integrarea europeană, eliminarea extremismului și amatorismului politic în administrarea țării și consolidarea societății. Aceștia vor fi pilonii pe care se va baza programul electoral al Partidului „Mișcarea Respect Moldova” la alegerile parlamentare. Direcțiile au fost trasate astăzi de către Marian Lupu în ședința lărgită a Consiliului Politic Național al formațiunii. El a devenit oficial membru al partidului, iar la următorul Congres va deveni președinte al formațiunii.

Marian Lupu a menționat că schimbările politice și social-economice din ultimii ani impun o intervenție hotărâtă pentru a salva economia, democrația și vectorul de integrare europeană.

„Vom pleda pentru eliminarea oricărei forme de extremism. Discursul politic s-a radicalizat prea mult în ultimii ani, încât a degenerat într-un război pe viață și pe moarte, în care nu-și au locul dezbaterile asupra ideilor și negocierile. Totul se rezumă la eliminarea cu orice preț și prin orice mijloace a oponentului. Această abordare, introdusă în societatea noastră de așa-zisa noua clasă politică și ridicată la paroxism în ultimii ani, s-a propagat în societate și îi vedem astăzi efectele – dezbinare, ură și chiar manifestări de xenofobie. În aceste condiții, integrarea europeană este imposibilă”, a atenționat Marian Lupu.

El a accentuat că economia va fi principala preocupare a Partidului „Mișcarea Respect Moldova”.

„Fără o economie robustă, integrarea europeană este imposibilă. Am văzut că, în ultimii ani, guvernarea a adus acest domeniu în prag de colaps. Mandatul PAS expiră, iar statisticile arată că suntem în recesiune. În perioada când am avut onoarea de a conduce Ministerul Economiei, produsul intern brut a crescut constant, cu peste 6-7 la sută. Asta înseamnă evoluție, asta înseamnă stabilitate. Pentru actualii, și 0,5 la sută pare un obiectiv greu de atins. Despre ce integrare europeană mai poate fi vorba în aceste condiții?”, a atenționat Marian Lupu.

El a explicat în context importanța asigurării țării cu resurse energetice la prețuri mai accesibile, pentru a obține tarife mai mici pentru populație și prețuri mai competitive pentru producătorii autohtoni. Politicianul a pledat și pentru un alt tip de discurs politic din partea Partidului „Mișcarea Respect Moldova”.

„Vom aborda ideile și fenomenele, nu persoanele. Vom formula argumente, nu atacuri și linșaj. Vom manifesta și promova respect, nu ură, ca să consolidăm, nu să dezbinăm”, a mai spus noul membru al formațiunii.

Marian Lupu a lansat un apel către toți profesioniștii care au lucrat în structurile de stat, dar au fost demiși în ultimii ani.

„Îi invit alături de noi pe toți profesioniștii din fostul Partid Democrat, pe toți cei care au lucrat în administrația locală și centrală, dar au fost disponibilizați de actuala guvernare. Toți tehnocrații își au locul în echipa „Respect Moldova””, a subliniat Marian Lupu.

El a insistat că vremea amatorilor și infantilismului în administrarea țării a trecut și a venit timpul politicienilor maturi și profesioniști, „cu respect pentru oameni, pentru țară, pentru Constituție!”

Total
0
Shares
Total
0
Share