Bunelul meu a luptat. A fost îngropat de viu. A fost salvat împreuna cu alt supravețuitor.
A tăcut 1 lună, după care a visat noaptea cum iarăși buldozerul îi împingea în groapa și a recăpătat vorbirea de la strigatul sau prin somn. Toată viața după aia a avut probleme la vorbire în momentele când se emoționa.
Din Germania s-a întors acasă greu, pe o bicicleta nemțească, care a schimbat-o în timpul foametei pe un săcușor de cartofi.
Sânt mândră că am avut ocazia sa stau alături de el la câteva parade de 9 Mai. Niciodată nu am sa uit lacrimile din ochii lui in acele zile.
Nu povestea despre război, doar una îmi spunea: „Liniște și pace să aveți!”
De aceea aceasta zi e o sărbătoare pentru sufletul meu. Eu am încredere în atitudinea bunelului, nu a celor care nu au fost acolo.
Și azi, în decurs de câteva ore, mergem la un motocros organizat în memoria celor care ne-au dăruit Pacea. Câțiva ani făceau asta bărbații noștri. Anul acesta participă și femeile.
Уррра, товарищи!!!
Autor: Stella Floreac