Mașinile Tesla vor putea „înjura” pietonii și asta nu e o glumă

Tesla, boxe externe, Elon Musk, opțiuni

Dacă trăiești în orașe aglomerate, e imposibil să nu fi auzit înjurături în trafic. Mulți șoferi dau geamul jos și se iau de alți participanți. Ei bine, dacă deții o Tesla nu mai e cazul să faci și tu asta.

Tesla e un nume extrem de important în industria auto, dar Elon Musk nu s-a oprit din a inova în continuare. Sigur că nu toate noile funcții anunțate pe Tesla sunt dintre cele mai bune sau dintre cele mai utile. Dar măcar vorbește lumea despre ele, relatează PlayTech.ro.

Așa e și cu cea mai recentă funcție pe care Musk o vrea pe modelele sale. Una care vine în sprijinul șoferilor obișnuiți să dea geamul jos pentru a transmite diverse apeluri către ceilalți participanți la trafic.

Hai să vezi despre ce e vorba.

Cum „vorbesc” mașinile Tesla

Dacă, din întâmplare, deții o Tesla, atunci ar fi bine să știi că nu vei mai fi nevoit să dai geamul jos pentru a-ți exprima anumite „nemulțumiri” referitoare la trafic. Cu alte cuvinte, ai putea renunța la a claxona secunde bune dacă mașina din față nu se mișcă.

Elon Musk a oferit câteva indicii pe Twitter despre ce ar vrea să aducă pe modelele sale. E vorba de niște boxe externe, care le va permite mașinilor „să vorbească” în trafic. Practic, prin acele speakere se vor adresa celorlalți participanți la trafic. E posibil ca această funcție să fie parte integrantă din sistemele cerute de americani și europeni, pentru ca mașinile electrice, extrem de silențioase, să nu mai treacă neobservate în trafic.

E posibil ca noua funcție să fie implementată doar pe noile modele, pentru că cele vechi nu prea suportă acest lucru. Nu se știe deocamdată dacă acele cuvinte care se vor auzi din boxe vor fi rostite chiar de șofer sau vor fi doar niște comenzi presetate.

O astfel de funcție s-ar dovedi utilă dacă șoferul vrea să atenționeze un pieton care traversează neregulamentar, dar ar putea fi și un instrument de atenționare între șoferi. Uite mai jos un clip de pe Twitter, ca să-ți faci o idee despre ce pregătește Tesla.


Citește și: Un student de la Universitatea Tehnică din Moldova REVOLUȚIONEAZĂ lumea medicală. Ce a inventat tânărul

 

Total
0
Shares
Total
0
Share