Astăzi, 9 iulie, conducerea Inspectoratului General de Carabinieri a avut o întrevedere cu E.S. Zhang Yinghong, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republicii Moldova, care a venit cu o donație pentru efectivul IGC, transmite Telegraph.md
Astfel, pentru protecția angajaților care luptă cu pandemia și sunt implicați în acțiuni de prevenire a infecției, Ambasada Republicii Populare Chineze a oferit un lot de măști pentru protecție.
În acest sens, Comandantul general, colonel Ștefan Pavlov, a adus mulțumiri reprezentanților ambasadei, atât din partea conducerii MAI, cât și a întregului efectiv al IGC, pentru suportul acordat, nu doar în această perioadă, dar și în proiectele realizate pe parcursului anilor.
Părțile au exprimat deschidere reciprocă pentru continuarea și dezvoltarea relațiilor de colaborare pe domeniu de interes comun.