Guvernul va institui un control drastic al calității lucrărilor proiectelor de infrastructură lansate în acest an la inițiativa șefului statului. Este vorba despre reparația drumurilor, iluminarea satelor, construcția rețelelor de apă și canalizare în localitățile întregii țări.
Igor Dodon a declarat, în cadrul emisiunii „Președintele răspunde”, că antreprenorii care nu-și vor onora angajamentele nu vor mai putea participa la alte licitații organizate de Guvern, iar greșelile în lucrările de reparație vor fi remediate din banii proprii.
Șeful statului a menționat că perioada când proiectele de infrastructură erau făcute de mântuială a luat sfârșit.
„Am alocat bani mari pentru proiectele de infrastructură lansate de președintele țării: drumuri, apă, canalizare, iluminare. Eu nu vreau ca acești bani să se spele pe drumuri și să rămână în buzunarele nu știu cui”, a declarat Dodon.
Președintele a precizat că antreprenorii nu vor primi toată suma din start pentru efectuarea lucrărilor. Va fi achitat un avans de 20-30 la sută din suma totală, iar înainte de recepționarea lucrărilor va fi efectuat un audit independent.
„Dacă nu va face lucrările conform contractului, firma va fi înscrisă în lista neagră, nu va mai putea participa la alte licitații, se blochează conturile și se întorc banii statului”, a spus Dodon.
Președintele a anunțat și despre lansarea unei rubrici speciale la care orice cetățean va putea raporta fărădelegile și încălcările în procesul de renovare a infrastructurii.
Citește și: Felicitări cu ocazia zilei de naștere: Ilan Șor este așteptat acasă de Zinaida Greceanîi