MECC va oferi asistență la implementarea unui proiect de finanțare a învățământului profesional tehnic, inițiat de o fundație din Germania

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Lilia Pogolșa, a avut astăzi, 15 iunie, o întrevedere cu directorul general al Fundației Eberhard Schock Peter Moller, în cadrul căreia au discutat despre inițierea unui Memorandum de colaborare în vederea modernizării învățământului profesional tehnic.

Ministrul Lilia Pogolșa a salutat inițiativa Fundației de a colabora cu Ministrul Educației, Culturii și Cercetării privind derularea proiectelor de susținere și îmbunătățire a instruirii profesionale.

„Suntem întotdeauna deschiși spre colaborări care să aducă beneficii sistemului educațional din Republica Moldova, în cazul dat învățământului profesional tehnic. Vă asigur că Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va oferi toată asistența necesară pentru implementarea proiectelor care sperăm că vor avea finalități frumoase”, a menționat ministrul.

La rândul său directorul general al Fundației Eberhard Schock Peter Moller a precizat că organizația pe care o reprezintă intenționează să lanseze un program de finanțare în valoare de 200.000 de euro destinat pentru 10 școli profesionale. În cadrul programului, finanțarea va fi direcționată spre modernizarea atelierelor pentru instruirea în domeniul construcțiilor.

Fundația caritabilă Eberhard Schock a derulat în perioada 2011-2020 un proiect de modernizare a formării profesionale în domeniul tâmplăriei la Școala Profesională Căușeni, iar din 2019 la Școala profesională nr.4 din mun. Chișinău și la Școala Profesională Hâncești în domeniul construcțiilor.

Total
0
Shares
Total
0
Share