Donald Trump și-a încheiat tratamentul pentru COVID-19 și ar putea relua activitățile publice începând de sâmbătă, anunță medicul său de la Casa Albă, Sean Conley, informează DPA și AFP, preluate de Agerpres.ro, citat de Telegraph.md
Președintele american a spus că este imun la o altă infecție și a atribut recuperarea sa rapidă faptului că este un „specimen fizic perfect”.
Președintele SUA „a reacționat per total extrem de bine la tratament” și sănătatea sa „a rămas stabilă și lipsită de orice indiciu care să sugereze un progres al bolii” după întoarcerea la Casa Albă, a arătat medicul lui Trump.
„Sâmbătă se împlinesc zece zile de la diagnosticul de joi și, pe baza traiectoriei diagnosticelor avansate stabilite de echipă, anticipez pe deplin revenirea în siguranță a președintelui la angajamentele publice la acel moment”, a adăugat Conley.
Nerăbdător să reia campania electorală și preocupat să proiecteze imaginea unui lider în formă, Donald Trump a revenit luni seara la Casa Albă și de atunci a declarat de mai multe ori că se simte foarte bine.
Constrâns să rămână la Casa Albă, Donald Trump a declarat joi că nu crede că este contagios și se simte suficient de bine pentru a relua mitingurile de campanie.
„Mi-ar plăcea să organizez un miting în seara asta. Am vrut să fac unul aseară”, a declarat el pentru Fox Business Network, adăugând că „dacă sunt la un miting, stau singur, foarte departe de toată lumea”.
Imagini îngrijorătoare cu Donald Trump, după externare. Medici: Încă respiră cu dificultate