Un medic de la Azilul pentru bătrâni din municipiu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru votare ilegală în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului republican din anul 2024, după trimiterea în judecată de către Procuratura UTA Găgăuzia.
Potrivit anchetei, medicul a votat în locul unor pacienți ai azilului, folosind ștampila de vot personal sub pretextul că îi ajută. Faptele au fost surprinse în înregistrări video difuzate de Asociația „Promo-LEX”.
Instanța i-a interzis accesul în incinta azilului în zilele de scrutin și l-a obligat să anunțe autoritățile despre eventuale schimbări de domiciliu sau plecări mai lungi de 5 zile. În cazul nerespectării condițiilor, suspendarea pedepsei ar putea fi anulată.