Medicul lui Biden afirmă că acesta este apt să fie președinte, în pofida temerilor legate de vârsta sa

Cel mai vârstnic preşedinte în exerciţiu din istoria Statelor Unite, Joe Biden rămâne „apt” să-şi exercite funcţiile, a asigurat doctorul său miercuri la finalul examenului anual al liderului de 81 de ani, într-un moment în care capacitatea lui de a guverna suscită îndoieli, exploatate de opoziţia republicană, scrie Agerpres.ro

Preşedintele american „continuă să fie apt să-şi exercite funcţiile şi îşi asumă pe deplin toate responsabilităţile fără nicio derogare sau aranjament”, a declarat medicul Casei Albe, Kevin O’Connor.

„Preşedintele Biden este un bărbat de 81 de ani sănătos, activ şi viguros”, a concluzionat medicul său de multă vreme într-o scrisoare publicată de Casa Albă.

Joe Biden a petrecut două ore şi jumătate miercuri dimineaţă la spitalul militar Walter Reed, din suburbiile Washingtonului, pentru acest examen medical anual, ultimul înainte de alegerile din noiembrie.

Democratul candidează pentru un nou mandat, la finalul căruia, dacă va fi reales, va avea 86 de ani. Aproape sigur, el se va confrunta în noiembrie cu predecesorul său, Donald Trump, ajuns şi el la 77 de ani.

Total
0
Shares
Total
0
Share