Dmitri Medvedev, șef adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat într-un interviu pentru agenția TASS că Rusia se află, de fapt, într-un război direct cu NATO și statele occidentale, acuzând sancțiunile, livrările de armament către Ucraina și militarizarea Europei drept încercări de distrugere a Rusiei.
”Ceea ce se întâmplă astăzi este un război proxi. Dar, de fapt, un război propriu-zis. Lansări de rachete occidentale, informații de pe sateliți, declarații, militarizarea Europei, pachete de sancțiuni”, a afirmat Medvedev. El a adăugat că Moscova trebuie să răspundă acestor amenințări, inclusiv prin ”atacuri preventive”, dacă va fi necesar.
Declarațiile vin în contextul unei retorici intensificate din partea oficialilor ruși. Recent, Medvedev sugerase că anumite state ar putea transfera arme nucleare Iranului, afirmație ironizată de președintele american. În replică, Medvedev a precizat că nu intenționează un astfel de transfer către Teheran.