Cetățenilor moldoveni care dețin pașapoarte românești, dar au votat ”NU” la referendumul de aderare la UE ar trebui lăsați fără ele. Cel puțin asta consideră Nicoleta Fiodorov, unul dintre membrii inițiativei civice ”Cetățeni pentru Europa”, mișcare care vine în susținerea eforturilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, scrie Jurnal.md
”Cel mai rău îmi pare că acești oameni au pașapoarte române și merg în UE, fac bani acolo, așteaptă indemnizații să li se dea copiilor, dar votează ”NU” integrării în UE. Și nu prea înțeleg de ce acești cetățeni procedează astfel și eu le-aș lua pașapoartele. Cred că asta aș face. Le-aș lua pașapoartele la toți cei care n-au votat Uniunea Europeană la referendum”, a menționat Nicoleta Fiodorov în timpul unei intervenții la Jurnal TV, în noaptea alegerilor.