Membrii Partidului „ȘOR”, blocați de Poliție în drum spre protestul din fața Curții Constituționale

 

Sute de membri și susținători ai Partidului „ȘOR” din toată țara, care au pornit, în această dimineață, spre Chișinău, pentru a participa la protestul din fața Curții Constituționale, au fost blocați de către poliție. Ca și în cazul manifestărilor precedente, organizate de formațiune, oamenii legii au oprit abuziv microbuzele, fără a oferi explicații sau a invoca unele abateri.

Oamenii nu s-au lăsat însă intimidați – unii au rămas să protesteze în municipiul Bălți, iar alții au apelat la automobiliștii ocazionali pentru a putea ajunge la Chișinău.

Vă reamintim că, magistrații Curții Constituționale examinează, astăzi, începând cu ora 10:00, sesizarea Guvernului cu privire la verificarea constituționalității Partidului Politic „ȘOR”. Autoritatea incriminează formațiunii faptul că acționează „în contradicție cu principiile statului de drept și pune în pericol suveranitatea și independența Republicii Moldova”.

În replică, avocații Partidului „ȘOR” au argumentat că acuzația este absolut nefondată, deoarece, conform Legii Supreme, Curtea Constituțională ar trebui să declare neconstituțional un partid care militează împotriva valorilor constituționale. În ceea ce privește Partidul „ȘOR”, nu există temei pentru luarea unei asemenea decizii. Totodată, dacă magistrații se vor lăsa influențați politic și vor lua o decizie în detrimentul formațiunii, atunci aceasta va fi un atac dur la adresa democrației și a statului de drept.

Total
0
Shares
Total
0
Share