Membru activ al Blocului ACUM, acuzații dure la adresa PAS condus de Maia Sandu

pas, maia sandu, Stamate

Fostul candidat al Blocului ACUM în circumscripția Fălești, Vasili Tataru, a publicat pe facebook un text în care o face praf pe Maia Sandu și formațiunea pe care o conduce.

Internautul să arată deranjat de faptul că cei din PAS și-ar asuma careva realizări ce nu ar corespunde deloc realității.

Vasili Tătaru, mai scrie și despre promisiunile făcute de Maia Sandu, care le-a încălcat mai apoi acuzându-i că le-ar fi plăcut puterea.

Textul integral:

Prea multe medalii de eroism își atârnă unii la gât. Cei care au zis că luptă cu hoții și bandiții au făcut alianță cu ei.
 Doamna Maia Sandu a spus că după 2 luni de guvernare, vor fi alegeri anticipate. Dar le-a plăcut puterea și n-au făcut ceea ce-au promis oamenilor. Au împărțit cu socialiștii funcții, umblau cu ei de mâna prin Europa, vorbeau despre dezoligarhizare și meritocrație! Și am ajuns acolo de unde am pornit.
 Acum vor să fie împreună cu democrații și-i urăsc pe socialiști. Și tot așa, iar poporul continuă să plece. Și de la o vreme au început să înlăture oamenii cu voce, cei care au avut curajul să lupte împotriva lui Plahotniuc.
Ei încă nu înțeleg că dacă tai rădăcinile unui copac, el se usucă și nu înverzește. E trist că persoanele oneste și cu propriile păreri sunt înlăturate dintr-un partid ce se declară diferit de celelalte. Nu poți vorbi de democrație când o persoană decide totul.
Cum e să primești lunar mai mult de jumătate de milion de lei de la stat pentru partid, din buzunarul nostru și încă să ai curajul să ceri non-stop donații de la diasporă și oamenii din țară, cum? Nu vi-i rușine? Cu o asemenea atitudine veți pierde nu numai din membrii de partid dar și electoratul.
Ce aveți cu această Stamate? Lumea nu o suportă. Am vrut să tac, dar nu am mai putut răbda când am văzut-o pe fosta ministră a Educației doamna Liliana Nicolăescu Onofrei cum vorbea despre cazul de la Florești și despre depolitizare.
Oare nu dumneavoastă i-ați dat pe toți afară și ați băgat tot partidul PAS acolo? Oare nu președintele tinerilor PAS a devenit Secretar de Stat la ministerul Educației? De ce nu ați luat oameni din popor care cunoșteau problemele din sistem? Și acum vă victimizați? Ați făcut concursuri de ochii lumii, chiar dacă deja cunoșteați câștigătorii? Fiți sinceră și nu manipulați. Arată dezgustător.
Sunt o grămadă de oameni care nu s-au vândut. Au luptat pentru adevăr, în timp ce alții au stat liniștiți prin birouri. Să se ducă, doamna Stamate, cu mașina de un milion de lei la Hâncești și să vorbească oamenilor despre sărăcie. De ce să vii cu o candidatură străină și să le-o bagi pe gât oamenilor de acolo?
 Încrederea poporului se câștigă FOARTE greu. Ani de zile. Dar se pierde într-un moment. Și sunteți FĂȚARNICI.
Vă las, oameni buni, o discuție a celor de la Harvard. Să vedeți vocabularul lor de deputați și de ministru al Educației. Nu-i mai justificați! Nu uitați cum umblau prin Parlament și hlizându-se, urlau că, nu vă faceți griji, ei Amuș tot rezolvă! Noi tot vrem ca voi, se poate și nouă așa viață?”

 

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share