Mesajul de Paște al lui Vasile Tarlev: „Doar urmând valorile creștine și naționale putem găsi calea dreaptă pentru Moldova”

Cu prilejul Sfintelor Paște, președintele Partidului “Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, a transmis un mesaj de sărbătoare în care a îndemnat la credință, unitate și păstrarea valorilor naționale.

„Hristos a Înviat! Cu sufletul plin de lumină și recunoștință, vă adresez cele mai calde urări de Sfintele Paști, sărbătoarea care ne reunește în jurul credinței, al familiei și al rădăcinilor noastre”, a declarat Tarlev.

„Această Înviere a Domnului ne amintește că puterea binelui, a adevărului și a iubirii va birui mereu. În vremuri grele, doar urmând valorile noastre creștine și naționale putem găsi calea dreaptă pentru noi și pentru Patria noastră – Moldova.”

„Să păstrăm credința vie în casele noastre, să prețuim tradițiile strămoșești și să ne iubim aproapele, așa cum ne învață Hristos. Să ne rugăm pentru pace, înțelepciune și unitate — avem nevoie de ele mai mult ca niciodată.”

„Vă doresc sănătate, liniște în suflet, pace și lumina Învierii să vă călăuzească pașii, azi și în fiecare zi. Vă doresc un Paște Fericit și Dumnezeu să ne ocrotească mereu!”, a transmis liderul Partidului “Viitorul Moldovei”.

Total
0
Shares
Total
0
Share