După ce acum recent a fost accidentată o persoană în apropierea Gării Auto Nord, municipalitatea a luat decizia ca toate microbuzele să oprească în stațiile care sunt destinate transportului public. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban în cadrul ședinței Primăriei Chișinău de astăzi, transmite Telegraph.md, cu referire la Moldova24.info
„Cunoaștem cu toți problema staționării microbuzelor de ani de zile lângă Gara Auto Nord, care circulă spre strada Ismail, unde a fost accidentată și o persoană. Așa cum locul unde așteaptă oamenii microbuzul, în acel buzunar, este ilegal și acolo nu poate fi amenajată o stație de așteptare, microbuzele nu vor mai avea dreptul din această săptămână să ocolească, ci vor merge la fel ca transportul public fără a ocoli strada”, a declarat Ceban.
Edilul afirmă că oamenii vor aștepta microbuzele în stația de așteptare care există.
„Șoferii de microbuze au fost avertizați de către Direcția transport, au avut la dispoziție 10 zile pentru a se acomoda. Iar de la finele acestei săptămâni vor merge după noul grafic, iar dacă se vor mai opri acolo, rog ajutorul poliției”, a conchis acesta.
Citește și: Situația epidemiologică în instituțiile de învățământ din țară: 102 elevi confirmați pozitiv cu COVID-19