Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Magret Uebber

Vicepremierul Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Magret Uebber.

Cei doi oficiali au apreciat nivelul înalt al relațiilor moldo-germane, fapt reconfirmat prin intensitatea dialogului politico-diplomatic și a cooperării în domeniile de interes reciproc, care continuă cu succes în acest an. Discuțiile au vizat stadiul și perspectivele relațiilor bilaterale, evidențiind interesul pentru extinderea cooperării economice dintre țările noastre.

În urma discuțiilor, ministrul Mihai Popșoi a mulțumit interlocutorului pentru sprijinul Germaniei în gestionarea provocărilor economice și politice în continuarea procesului de aderare a Republici Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, ambele părți au salutat obiectivele și proiectele comune în domeniile de interes strategic.

Excelența sa, Magret Uebber, a reconfirmat sprijinul Germaniei pentru implementarea reformelor ce vor ajuta la avansarea parcursului european al țării noastre.

Total
0
Shares
Total
0
Share