Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova, Stanislav Kázecký

Ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova, Stanislav Kázecký. Oficialii au abordat prioritățile de cooperare și subiecte de actualitate de pe agenda relațiilor moldo-cehe.

Discuțiile au vizat relațiile bilaterale și perspectivele de colaborare moldo-cehă, prin organizarea vizitelor de nivel înalt și dezvoltarea în continuare a relațiilor comercial-economice.

Șeful diplomației moldovenești, a remarcat impactul pozitiv al asistenței cehe, în contextul reducerii vulnerabilității energetice și a mulțumit pentru angajamentul Cehiei de a menține Republica Moldova în lista statelor prioritare în cadrul noului Program de Cooperare pentru Dezvoltare 2024-2030.

Ministrul Popșoi a apreciat susținerea politico-diplomatică consecventă a Cehiei pentru parcursul european al Republicii Moldova, în contextul deciziilor Consiliului European din decembrie 2023 și martie 2024, de a iniția negocierile de aderare a Republicii Moldova la UE.

De asemenea, oficialii au avut un schimb de opinii privind provocările existente în contextul situației regionale.

Total
0
Shares
Total
0
Share