Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, a purtat discuții cu o delegație austriacă ce a inclus reprezentanți ai Ministerului Federal pentru Afaceri Europene și Internaționale din Viena și ambasadorii Austriei din Europa de Est și Turcia, aflați în vizită la Chișinău, se menționează într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).
Pe agenda întrevederii s-au aflat evoluțiile interne și reformele europene, situația de securitate regională în contextul războiului din Ucraina, procesul de reglementare a conflictului transnistrean, dezvoltarea cooperării economice și atragerea investițiilor.
Mihai Popșoi a apreciat susținerea de către Austria a parcursului european al Republicii Moldova. În context, vicepremierul a remarcat dialogul politic avansat dintre cele două state și multiplele proiecte de asistența realizate cu suportul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare și Guvernului Austriei.
Tot astăzi, MAE a găzduit o rundă de consultări bilaterale cu Ministerul Federal pentru Afaceri Europene și Internaționale al Austriei. Delegația austriacă a fost condusă de Gerhard Sailler, șef adjunct al secției politice a Ministerului austriac de externe.
Consultările s-au axat pe eforturile, progresele și perspectivele în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Totodată, a fost abordată intensificarea dialogului politic, inclusiv prin schimbe de vizite reciproce la nivel înalt, extinderea colaborării economice și sectoriale ș.a.
În context, secretarul de stat al MAE, Valeriu Mija, a purtat discuții cu Gregor Kössler, director politic al Ministerului Federal de Externe, pe marginea unor aspecte de securitate regională, consolidare a rezilienței naționale și eforturile comune privind contracararea efectelor războiului hibrid.
În cadrul Conferinței regionale a Ambasadorilor Austriei din Europa de Est și Turcia, secretarul de stat al MAE, Carolina Perebinos, a prezentat corpului diplomatic austriac viziunea strategică a Republicii Moldova pe plan extern, referindu-se totodată la subiectele de interes comun pe plan bilateral și internațional.