Mihai Popșoi a plecat în vizită în Tallinn

Viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, aflat în vizită oficială la Tallinn, a avut întrevederi cu oficiali estonieni de rang înalt, printre care președintele Parlamentului Estoniei, Lauri Hussar, președintele Comisiei pentru afaceri europene, Peeter Tali, și membrii grupului parlamentar de prietenie Estonia–Moldova.

Întâlnirile au avut loc pentru a consolida cooperarea interparlamentară și a intensifica dialogul politic și diplomatic dintre cele două țări. Mihai Popșoi a subliniat relația de prietenie dintre Moldova și Estonia și sprijinul constant oferit de autoritățile estoniene în parcursul european al Chișinăului.

Oficialul moldovean a salutat colaborarea dintre comisiile de politică externă ale celor două parlamente și participarea comună în cadrul formatului regional NB8, pledând pentru extinderea schimburilor de experiență și organizarea de vizite reciproce între parlamente.

Total
0
Shares
Total
0
Share