Mihai Popșoi spune că informațiile răspândite de un deputat PAS sunt FALSE

Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, dă asigurări că viitorul Guvern al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) va fi unul „pe măsura așteptărilor cetățenilor”, iar miniștrii, numele cărora urmează a fi făcute publice în zilele următoare, nu sunt neapărat membri ai formațiunii din care face parte și el, informează ABCnews.md

Popșoi s-a arătat „uimit și amuzat”, ieri-seară, în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV, vizavi de discuțiile din spațiul public referitoare la apartenența exclusivă la PAS a membrilor viitorului Cabinet de miniștri (vedeți AICI de la minutul 53.30).

„Nici într-un caz. Personal am fost cumva uimit de unde până unde a apărut în spațiul public acest narativ, precum că noi am fi condiționat cuiva schimbarea apartenenței politice, dacă-și doresc un loc în Executiv. Niciodată nu au fost asemenea discuții, nemaivorbind de careva discuții în acest sens. Nici nu s-a pus în discuție. Aceasta este o abordare lipsită de bun-simț, neconformă principiilor noastre. Noi am deschis brațele pentru toți oamenii buni”, a afirmat vicepreședintele de Legislativ.

Potrivit lui Popșoi, PAS ține cont doar de „profesionalismul și integritatea” candidaților la funcția de miniștri.

„Dacă se întâmplă că ei au viziuni politice ușor diferite de ale noastre, în sensul că reprezintă alte partide de dreapta, dar sunt la fel de proeuropeni ca noi, la fel de mari adepți ai integrității și profesionalismului, nu există niciun motiv pentru a condiționa ceva. Unicul criteriu pentru noi este profesionalismul, integritatea și, dacă-ți faci lucrul onest, poți să fii bine-merci reprezentantul societății civile sau al altui partid. PAS niciodată nu a condiționat și nu va condiționa acest lucru. Pe mine m-a uimit și pe alocuri m-a amuzat că cineva lansează niște știri false. Până la urmă sunt știri false și apoi se minunează și critică aceleași știri”, s-a arătat contrariat, în direct la tv, Mihai Popșoi.

Cei prezenți în studio nu i-au replicat lui Popșoi că cel care a lansat asemenea „știri false”, discutate apoi intens prin emisiuni televizate, este chiar colegul său de fracțiune parlamentară – deputatul Virgil Pâslariuc.

„Ideea că anumiţi reprezentanţi ai partidelor politice sau societăţii civile vor putea fi invitaţi să facă parte din Guvern nu înseamnă deloc o coaliţie de guvernare, aşa cum îşi imaginează unii. Responsabilitatea ministerială, ca principiu unghiular al regimului parlamentar şi sistemului democratic, înseamnă că aceşti miniştri sau secretari de stat nu vor reprezenta în continuare partidele extraparlamentare ale căror membri sunt sau ai societăţii civile, ci vor fi reprezentanţi ai partidului care a primit votul suveranului pentru a guverna ţara”, scria pe 14 iulie curent pe Facebook deputatul Virgil Pâslariuc, postare apreciată de mai mulți colegi de la PAS, inclusiv de deputații Sergiu Litvinenco sau Radu Marian.

Citește și: ULTIMA ORĂ // SPPS confirmă: Natalia Gavrilița a primit bodyguarzi, mașină de serviciu și paznici la ușa casei

Total
0
Shares
 
Total
0
Share