Mii de persoane cu statut de victimă reabilitată a represiunilor politice din anii 1917 – 1990 vor beneficia de un ajutor material

Anual, pe 6 iulie, în Republica Moldova este marcată Ziua victimelor stalinismului, o zi neagră în istoria țării noastre, în care sunt comemorate victimele celui de-al doilea și celui mai mare val de deportări ale populației din Basarabia și din zona de nord a Bucovinei, scrie TVR Moldova

În acest context, victimele reabilitate ale represiunilor politice din anii 1917-1990, inclusiv cele domiciliate în localitățile din stânga Nistrului, beneficiază de un ajutor material anual, în mărime de 1000 de lei, acordat prin intermediul Agenției Naționale Asistență Socială, anunță Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

În acest an, suportul financiar va fi transferat pentru 6428 de persoane cu statut de victimă reabilitată ale represiunilor politice din anii 1917–1990. Sumele ajutorului material pot fi solicitate la oficiile teritoriale a Î.P. ,,Poșta Moldovei” în decurs de 3 luni consecutiv din luna transferării mijloacelor financiare.

De asemenea, aceste persoane primesc alocație lunară de stat, care, începând cu 1 aprilie 2023, a fost majorată până la 1000 de lei, și au garantate mai multe drepturi și facilități.

Astfel, conform legislației în vigoare, persoanele cu dizabilități și pensionarii pentru limită de vârstă, cetățeni ai Republicii Moldova supuși represiunilor și ulterior reabilitați, beneficiază de dreptul la:

– asistență medicală, în conformitate cu minimumul asigurării medicale gratuite stabilit de legislație, precum și la asigurare cu medicamente specifice, prevăzute în programele naționale;

– confecționarea și repararea gratuită a protezelor dentare (cu excepția protezelor din metale nobile), la asigurarea în condiții avantajoase cu alte mijloace ajutătoare tehnice;

– reabilitare sanatorială în condițiile stabilite de Guvern: reabilitare/recuperare anuală cu o reducere de 50% din costul biletului sau eliberarea unui bilet gratuit o dată la trei ani;

– prioritate la primire în aziluri, la asigurare de stat gratuită în ele, cu păstrarea a cel puțin 25% din pensia alocată;

– prioritate la instalarea telefonului.

Totodată, Ministerul Muncii și Protecției Sociale menționează că în baza Regulamentului cu privire la acordarea indemnizațiilor unice pentru construcția unei case individuale sau a unei locuințe cooperatiste, sau procurarea spațiului locativ sau restaurarea caselor vechi unor categorii de cetățeni, victimele reabilitate ale represiunilor politice pot să beneficieze de indemnizații unice în valoare de:

– până la 41 mii lei pentru construcția unei case individuale ori a unei locuințe cooperatiste, sau procurarea spațiului locativ;

– până la 12,5 mii lei pentru restaurarea caselor vechi, restituite victimelor represiunilor politice în localitățile de unde au fost deportate.

Persoanele reabilitate care au dreptul la înlesnirile prevăzute de Legea nr. 1225/1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice primesc, prin intermediul administrației publice locale, legitimația corespunzătoare care confirmă statutul lor.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share