Militarii României părăsesc Irakul

Militari Români, Irak

Ca urmare a deciziei luate la Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ambasadori de luni, 6 ianuarie, de a suspenda temporar misiunea de instruire a trupelor irakiene, pe fondul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu, Ministerul Apărării Naţionale a întreprins măsurile necesare pentru întreruperea misiunilor de instruire şi consiliere efectuate de militarii români dislocaţi în Irak, a comunicat MApN.

Concret, pentru asigurarea siguranţei personalului, militarii români care erau în misiune în Irak vor fi relocaţi temporar într-o altă bază a coaliţiei.

“Misiunile militarilor români se axau pe activităţi de pregătire şi formare a instructorilor irakieni din sistemul militar, consilierea oficialilor din Ministerul irakian al Apărării şi din alte instituţii responsabile pentru reformarea sectorului de securitate şi creşterea capacităţii operaţionale a Forţelor Armate ale Republicii Irak”, arată MApN într-un comunicat.
Decizia României este în deplină concordanţă cu poziţia aliată exprimată în cadrul reuniunii de ieri, şi, în funcţie de evoluţia situaţiei din zonă, militarii români sunt pregătiţi să îşi reia misiunile. România rămâne ferm angajată în lupta împotriva terorismului internaţional, atât în format aliat, cât şi alături de partenerii din cadrul Coaliţiei Globale anti-ISIS, pecizează MApN.
Şi ministerele de resort din Germania şi Cehia au anunţat măsuri similare de retragere a militarilor în alte baze ale coaliţiei.
După Invazia Irakului din 2003, România a participat de partea Forţelor Multinaţionale la Războiul din Irak din 2003-2011 şi la operaţiunile de păstrare a păcii de după război
În Irak, militarii români au dus şi prima bătălie după cel de-Al Doilea Război Mondial. Este vorba de lupta pentru podul peste Eufrat care a avut loc în zilele de 14 şi 15 mai 2004. În respectiva luptă, trupele româneşti au fost conduse de Nicolae Ciucă, actualul ministru al Apărării.
sursa: adevărul.ro
Total
0
Shares
 
Total
0
Share