Ministerul Apărării dezminte speculațiile despre militarii fotografiați la Cimișlia

Ministerul Apărării a respins informațiile apărute pe unele pagini de Telegram privind prezența unor militari într-un local din Cimișlia, calificându-le drept interpretări false.

Instituția a precizat că persoanele din fotografia difuzată sunt atașați ai apărării acreditați la Chișinău, care au efectuat o vizită de documentare într-o unitate militară din garnizoana Cahul. „În conformitate cu statutul lor juridic, atașații militari fac parte din personalul diplomatic al ambasadelor, fiind angajați permanenți ai misiunilor acreditate în Republica Moldova. Aceștia au atribuții oficiale legate de cooperarea bilaterală în domeniul apărării”, se menționează în comunicatul ministerului.

Potrivit sursei, vizita atașaților militari a fost inclusă în Planul de activitate internă al Armatei Naționale pentru anul 2025. Ministerul a făcut apel la vigilență și a îndemnat cetățenii să se informeze doar din surse oficiale.

Total
0
Shares
Total
0
Share