Social

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării invită tinerii să aplice la concursul Premiul Național pentru Sectorul de Tineret

Pinterest LinkedIn Tumblr

Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova îndeamnă tinerii, specialiștii, lucrătorii de tineret, dar și organizațiile de tineret să participe la concursul „Premiul Naţional pentru Sectorul de Tineret”, ediţia 2020.

Concursulare drept scop remarcarea realizărilor, performanțelor şi a contribuției tinerilor, specialiștilor și lucrătorilor de tineret, precum și a organizațiilor de tineret pentru dezvoltarea sectorului de tineret.

Concursul prevede două componente:  

Premiul național pentru tineret

Se acordă cetățenilor Republicii Moldova cu vârsta cuprinsă între 14-35 ani, organizațiilor necomerciale, grupurilor de inițiativă ale tinerilor și organizațiilor comerciale care au realizat proiecte cu impact pentru tineri, finalizate pe parcursul ultimilor 12 luni calendaristice, până la data depunerii dosarului. Învingătorilor li se înmânează trofeul, diploma de confirmare a titlului de Laureat al premiului național pentru tineret şi un premiu bănesc, după cum urmează, conform categoriilor:

Categoriile generale – 15 000 lei (cincisprezece mii lei);

Categoriile individuale – 10 000 lei (zece mii lei).

Premiul Naţional pentru Sectorul de Tineret
Se decernează specialiştilor de tineret din cadrul autorităţilor publice locale (APL) de nivelul I şi II, lucrătorilor de tineret, Centrelor de tineret, precum şi Consiliilor locale ale tinerilor. Învingătorilor li se înmânează trofeul, diploma de confirmare a distincţiei şi un premiu bănesc, după cum urmează, conform categoriilor:

Specialistul de tineret al anului din cadrul APL de nivelul I – 12 000 lei;

Specialistul de tineret al anului din cadrul APL de nivelul II – 12 000 lei;

Lucrătorul de tineret al anului – 12 000 lei;

Consiliul Local al Tinerilor al anului  – 15 000 lei;

Centrul de Tineret al anului  – 20 000 lei.

Condițiile de participare la concurs și criteriile de selectare sunt stabilite în Regulamentul privind acordarea distincţiilor şi premiilor naţionale pentru dezvoltarea sectorului de tineret și Regulamentul privind acordarea premiului național pentru tineret, ediția 2020.

Formularele de aplicare:

Formular Premiul național pentru tineret;

Specialistul de tineret al anului din cadrul APL de nivelul I;

Specialistul de tineret al anului din cadrul APL de nivelul II;

Lucrătorul de tineret al anului;

Consiliul Local al Tinerilor al anului;

Centrul de Tineret al anului.

Dosarele de aplicare se depun la următoarea adresă:
Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova, MD-2033, mun. Chişinău, Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, cutia poștală de la et 1, intrarea de pe str. G. Bănulescu-Bodoni.

Totodată, dosarul de aplicare urmează a fi expediat, în mod obligatoriu, și la adresa de e-mail: [email protected]

Pentru detalii:

tel. (022) 820-859; e-mail: [email protected] 

Data limită:  20 octombrie 2020, ora 17:00.

loading...

Comments are closed.