Ministerul Educației va acorda burse de performanță pentru 235 de sportivi moldoveni

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat lista a 235 de sportivi beneficiari de indemnizații lunare (burse) de performanță, membri ai loturilor naționale ale Republicii Moldova, care au obținut rezultate remarcabile la competiții internaționale majore, inclusiv Jocurile Olimpice și Paralimpice, Campionatele Mondiale și Europene, Jocurile Europene și Jocurile Mondiale Universitare.

Cuantumul burselor se calculează prin aplicarea coeficienților prevăzuți în Regulament la salariul mediu lunar pe economie, 17 400 de lei, și variază în funcție de nivelul competiției, categoria de vârstă și performanța obținută. Cea mai mare indemnizație este de 69 600 de lei pentru sportivii cu rezultate de vârf la Jocurile Olimpice sau Campionatele Mondiale, iar cea mai mică este de 4 350 de lei pentru juniori cu clasări de top la competiții europene.

Bursele au scopul de a susține pregătirea continuă a sportivilor de performanță, de a stimula obținerea rezultatelor competitive internaționale și de a promova imaginea Republicii Moldova în sportul mondial.

Beneficiarii provin din discipline precum atletism, biatlon, natație, box, caiac-canoe, lupte (feminine, libere și greco-romane), taekwondo WT, judo, tir cu arcul, haltere, canotaj, scrimă, dar și sporturi paralimpice: para-atletism, para-înot, para-judo, para-powerlifting și para-tenis de masă.

Valoarea totală estimată a indemnizațiilor lunare pentru sportivii incluși în listă este de 5 266 980 de lei. Ministerul își reafirmă angajamentul de a sprijini sportivii și de a crea condiții favorabile pentru dezvoltarea durabilă a sportului național.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share