Ministerul Justiției a discutat cu CEDO măsurile pentru prevenirea încălcărilor drepturilor omului în detenție

Echipa Ministerului Justiției a avut o întrevedere cu membri ai Departamentului de executare a hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), condus de Clare Ovey. Părțile au discutat despre măsurile întreprinse de autoritățile Republicii Moldova pentru a preveni repetarea încălcării drepturilor omului pe segmentul condițiilor de detenție, prestarea asistenței medicale pentru deținuții grav bolnavi și umanizarea politicilor penale.

Ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a menționat o serie de aspecte importante privind remediile interne, aplicarea mecanismului de compensare a prejudiciului, construcția noului penitenciar ce va reduce din supraaglomerarea spațiilor de detenție și faptul că deja există o reducere a populației penitenciare, grație efectului cumulativ al modificărilor legislative.

Reprezentanții Departamentului de executare a hotărârilor CEDO au menționat că există o cooperare bună cu membrii Direcției Agent guvernamental și au încurajat includerea statisticilor în comunicarea lor.

Total
0
Shares
Total
0
Share