Ministerul Justiției a finalizat ancheta internă privind modul de aplicare a Legii amnistiei, care a dus la eliberarea mai multor persoane condamnate pe viață. În urma verificărilor, unii angajați din sistemul penitenciar au fost demiși, iar alții retrogradați în funcție, a anunțat ministrul Veronica Mihailov-Moraru.
”Ancheta a fost vastă. S-a finalizat cu inițierea mai multor proceduri disciplinare, inclusiv demiterea unor reprezentanți din sistemul penitenciar și retrogradarea unor angajați. Materialele au fost transmise Procuraturii”, a declarat ministra.
Ministerul a mai transmis sesizări către Inspecția Judiciară, Comisia de disciplină a experților judiciari, Uniunea Avocaților și Autoritatea Națională de Integritate, în legătură cu posibile conflicte de interese.
Pentru a preveni situații similare, au fost operate modificări legislative.
Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), de la începutul anului 2024, 24 de condamnați pe viață au beneficiat de revizuirea sentinței: nouă au fost eliberați, iar celorlalți li s-a comutat pedeapsa la 30 de ani de detenție.
Criza a izbucnit după modificările aduse Legii amnistiei în 2022, inițiate de fostul deputat PAS Olesea Stamate, exclusă ulterior din partid. În urma scandalului, premierul Dorin Recean a cerut demisia directorului ANP.
