Ministerul Muncii a organizat ateliere regionale pentru sprijinirea femeilor afectate de violență

În perioada 18 noiembrie – 2 decembrie 2025, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în colaborare cu Centrul de Drept al Femeilor și UN Women Moldova, cu sprijinul Suediei, a organizat cinci ateliere regionale în raioanele Hîncești, Soroca, Ștefan Vodă, Bălți și Telenești, pentru a discuta provocările femeilor afectate de violență și a identifica soluții locale de sprijin.

La evenimente au participat peste 130 de specialiști din domeniul social și al ocupării forței de muncă, prestatori de servicii și parteneri, care au analizat formele violenței și barierele întâmpinate de femei când solicită ajutor. Participanții au subliniat că nimeni nu poate răspunde singur fenomenului violenței, evidențiind necesitatea cooperării interinstituționale și a soluțiilor adaptate la realitățile locale.

În cadrul atelierelor, au fost prezentate și rezultatele programelor de abilitare economică implementate în cele cinci raioane, care arată că investiția în femei contribuie la dezvoltarea comunității. Aproximativ 300 de femei, inclusiv din grupuri vulnerabile, au beneficiat de sesiuni de informare, orientare vocațională, dezvoltare personală, instruiri pentru activități generatoare de venit și cursuri de comunicare digitală.

De asemenea, peste 90 de sesiuni de mentorat au ajutat participantele să transforme ideile în planuri concrete, iar 24 de femei au primit vouchere în cadrul Programului TransFormare de până la 50 000 de lei pentru instruire, echipamente și inițierea unei afaceri.

Ministerul Muncii a subliniat că aceste inițiative contribuie la consolidarea unui mediu sigur și accesibil pentru femei, oferindu-le sprijin, protecție și oportunități economice în comunitățile din întreaga țară.

Total
0
Shares
Total
0
Share