Ministerul Sănătății avertizează asupra riscurilor polenului de ambrozie și recomandă măsuri de protecție

Ministerul Sănătății avertizează asupra riscurilor polenului de ambrozie și recomandă măsuri de protecție
EnglishFrançaisРусский

Ministerul Sănătății avertizează populația asupra riscurilor majore asociate cu polenul de ambrozie, una dintre cele mai invazive și alergene plante, care afectează tot mai multe persoane în perioada iulie–septembrie.

Potrivit instituției, ambrozia s-a răspândit rapid în ultimii ani pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în zonele locuite și pe marginea drumurilor, fenomen favorizat de schimbările climatice, poluare și secetă. O singură plantă poate produce până la opt miliarde de grăunțe de polen și aproximativ 40 de milioane de semințe, care își pot păstra capacitatea de germinare până la 40 de ani.

Ministerul precizează că polenul de ambrozie este unul dintre cei mai agresivi alergeni. Planta produce cantități mari de polen de la mijlocul lunii iulie până la sfârșitul lunii septembrie, iar concentrații foarte mici pot declanșa reacții alergice, în special în cazul persoanelor sensibile.

Printre simptomele alergiei se numără strănutul repetat, nasul înfundat, secrețiile nazale, lăcrimarea și mâncărimea ochilor. În unele cazuri, pot apărea crize de astm, manifestate prin tuse seacă, dificultăți de respirație și senzație de constricție toracică. De asemenea, alergia poate provoca simptome cutanate, prurit la nivelul buzelor și limbii, angioedem și, în cazuri rare, șoc anafilactic.

Ministerul Sănătății recomandă persoanelor afectate să consulte un medic alergolog și să evite automedicația. Totodată, specialiștii recomandă evitarea expunerii în perioada de polenizare, în special dimineața și în zilele uscate și cu vânt, menținerea ferestrelor închise și utilizarea aparatelor de aer condiționat.

Potrivit instituției, tratamentul poate include corticosteroizi intranazali, antihistaminice și soluții saline nazale, iar imunoterapia alergen-specifică este singura metodă terapeutică ce poate modifica evoluția bolii alergice și are potențial curativ.

Ministerul subliniază că este esențială combaterea ambroziei prin metode mecanice, precum cosirea, smulgerea sau tăierea, ori prin utilizarea erbicidelor sub supravegherea specialiștilor. Proprietarii de terenuri, autoritățile publice locale și alte instituții responsabile sunt îndemnate să întreprindă măsuri pentru limitarea răspândirii plantei.

Totodată, cetățenii sunt încurajați să sesizeze prezența ambroziei primăriilor, Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share