Miniștrii apărării american și chinez au purtat prima convorbire telefonică după aproape un an și jumătate

 

Miniștrii apărării american, Lloyd Austin, şi chinez Dong Jun au purtat marți o convorbire telefonică în format de videoconferinţă, prima după aproape un an şi jumătate, un nou semn al dorinţei celor două superputeri de a menţine dialogul în pofida tensiunilor în continuare puternice, în care partea chineză a pus accentul pe “construirea unei relaţii militare care să evite conflictele şi confruntările”, scrie Agerpres.ro

Această convorbire, care a durat mai mult de o oră, potrivit presei americane, intervine într-un moment în care SUA încearcă să-şi consolideze alianţele militare cu alte ţări din regiunea Asia-Pacific pentru a contracara influenţa în creştere a Chinei.

În acelaşi timp, Washingtonul doreşte să menţină deschise liniile de comunicare cu Beijingul cu scopul de a preveni o escaladare a tensiunilor.

“Cei doi responsabili au discutat despre relaţiile de apărare între SUA şi Republica Populară Chineză şi probleme legate de securitatea regională şi mondială”, a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, într-un comunicat.

Lloyd Austin “a scos în evidenţă importanţa ca liniile de comunicaţii militare să fie menţinute în continuare deschise” între cele două puteri şi a “reafirmat că SUA vor continua să zboare, să navigheze şi să opereze în deplină siguranţă şi într-un mod responsabil oriunde dreptul internaţional le permite”.

Şeful Pentagonului a “subliniat apoi importanţa respectării libertăţii navigaţiei în marea liberă garantată de către dreptul internaţional, în special în Marea Chinei de Sud”.

De partea chineză, Dong Jun a evidenţiat importanţa unei “cooperări deschise şi pragmatice şi a acumulării graduale a încrederii reciproce”, pentru a “deveni un pilon de stabilitate pentru dezvoltarea relaţiilor” între cele două ţări, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării chinez postat pe reţeaua de socializare Wechat.

China şi SUA “trebuie să considere pacea drept cel mai preţios lucru”, iar “stabilitatea ca fiind cea mai importantă”, a subliniat el. “Sectorul militar este crucial pentru a stabiliza dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi a preveni crizele majore”.

“Cele două armate ar trebui să exploreze modalităţi de a se înţelege”, a declarat reprezentantul chinez, adăugând că problema Taiwanului “se află în centrul intereselor esenţiale ale Chinei”.

China consideră insula drept una din provinciile sale, pe care nu a reuşit încă să o reunească cu restul teritoriului său după încheierea războiului civil chinez în 1949.

“Problema Taiwanului se află în centrul intereselor fundamentale ale Chinei, iar interesele fundamentale ale Chinei nu trebuie să fie lezate”, a avertizat ministrul apărării chinez, exprimând o poziţie fermă împotriva oricărei activităţi separatiste taiwaneze şi a “sprijinului extern” pentru astfel de acţiuni.

Problema Taiwanului este una dintre cele mai mari surse de conflict între China şi Statele Unite, în special din cauza faptului că Washingtonul este principalul furnizor de arme pentru Taiwan şi ar fi cel mai mare aliat militar al acestuia în cazul unui război cu gigantul asiatic, notează EFE.

De asemenea, ministrul chinez a îndemnat SUA “să respecte suveranitatea teritorială şi drepturile maritime ale Chinei în Marea Chinei de Sud”, ape asupra cărora Beijingul îşi revendică aproape în totalitate suveranitatea şi unde recent au exacerbat tensiunile cu Filipinele.

“SUA trebuie să recunoască poziţia fermă a Chinei” şi “să ia măsuri concrete pentru a salvgarda pacea regională”, a subliniat el.

Acest schimb de opinii intervine la mai puţin de o săptămână după un summit inedit la Washington între SUA, Filipine şi Japonia în cursul căruia liderii celor trei ţări au condamnat comportamentul pe care l-au numit “periculos şi agresiv” al Chinei în zona maritimă strategică Asia-Pacific.

Într-un avertisment clar destinat Beijingului, preşedintele american Joe Biden s-a angajat să apere Filipinele în caz de “atac”, notează AFP.

Dialogul privind securitatea militară între cele două ţări, convenit de Joe Biden şi Xi Jinping în cadrul întâlnirii din noiembrie trecut în California, a fost reluat recent, cu o întâlnire de lucru la începutul lunii aprilie între reprezentanţi militari americani şi chinezi în Hawaii.

Dar ultima întâlnire importantă a şefului Pentagonului cu omologul său chinez datează din noiembrie 2022, când s-a întâlnit cu ministrul apărării de atunci, Wei Fenghe, în Cambodgia.

Beijingul a decis să întrerupă discuţiile militare la nivel înalt cu Washingtonul după vizita în 2022 în Taiwan a liderei de atunci a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.

China şi SUA au traversat o perioadă de tensiuni puternice la începutul anului 2023, după survolul teritoriului american de către un balon (de recunoaştere) chinez.

În pofida unui anumit dezgheţ, tensiunile rămân în continuare puternice, fie că este vorba de rivalitate tehnologică sau de Taiwan.

În noiembrie 2023, preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping au convenit să reia astfel de contacte la nivel militar în timpul unei întâlniri la San Francisco, în marja unui summit al Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC). Înainte de aceasta, ministrul apărării american avertizase cu privire la posibilitatea ca unele accidente să degenereze în absenţa comunicării între armatele celor două ţări, aminteşte AFP.

Total
0
Shares
Total
0
Share