Miniștrii de Externe ai Poloniei și Ungariei s-au certat public pe tema spionajului din Ucraina

Miniștrii de Externe ai Poloniei și Ungariei, Radoslaw Sikorski și Peter Szijjarto, au avut un schimb dur de replici la reuniunea informală a șefilor diplomației din statele NATO, desfășurată în Turcia, în contextul scandalului de spionaj dintre Budapesta și Kiev.

Conflictul a fost alimentat de acuzațiile lansate de Ucraina, potrivit cărora serviciile secrete militare ungare ar fi desfășurat operațiuni în Transcarpatia, o regiune ucraineană cu o importantă minoritate maghiară. În timpul reuniunii, Sikorski a întrebat direct dacă acuzațiile sunt fondate, cerând dovezi din partea ambelor tabere. Szijjarto a reacționat dur, acuzându-l pe omologul polonez că „repetă ca un papagal tezele calomnioase ale Ucrainei”.

Disputa a continuat în spațiul public, prin postări pe platforma X, în care oficialii s-au acuzat reciproc de ostilitate față de Ucraina și de propagandă.

Tensiunile dintre Kiev și Budapesta s-au amplificat recent, după ce Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a dezvăluit o presupusă rețea de spionaj maghiară în Transcarpatia. Ca răspuns, cele două țări au expulzat reciproc diplomați, iar un fost diplomat ucrainean a fost reținut și expulzat de autoritățile ungare.

Total
0
Shares
1 Comentariu

Comentariile sunt închise.

Total
0
Share