Ministru: Germania îşi va reduce importurile energetice din Rusia „la zero pentru totdeauna”

Germania este în procesul de a-şi reduce dependenţa faţă de energia rusească „la zero pentru totdeauna”, a declarat marţi, la Kiev, ministrul de externe german Annalena Baerbock, relatează dpa şi Reuters.

În cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, Baerbock a spus că nu poate exista nimic în comun cu Rusia, un „agresor” care nu respectă regulile şi comite crime de război.

Chiar dacă trupele ruseşti s-au retras din Kiev, războiul nu s-a terminat, a spus Annalena Baerbock.

„O rachetă poate lovi aproape oriunde în această ţară”, a spus ea.

Ministrul german de externe a anunţat cu acest prilej şi redeschiderea ambasadei ţării sale la Kiev, notează AFP.

Ambasada, închisă la puţin timp declanşarea invaziei ruse pe 24 februarie, va fi redeschisă iniţial „cu o prezenţă minimală”, a precizat Annalena Baerbock.

Şefa diplomaţiei germane, care a vizitat Kievul împreună cu omologul ei din Ţările de Jos, a spus că cele două ţări vor furniza Ucrainei 12 tunuri Howitzer şi că instruirea privind operarea lor va începe imediat, relatează Reuters.

„Aş vrea să mulţumesc Germaniei că şi-a schimbat poziţia în mai multe chestiuni. Am văzut prima rachetă rusească lovind Kievul pe 24 februarie şi a lovit de asemenea politica tradiţională a Germaniei privind Rusia”, a spus ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, potrivit surselor citate de Agerpres.

El a prezentat drept exemple ale acestor schimbări de poziţie aprovizionarea cu arme şi sprijinul Berlinului pentru embargoul asupra petrolului rusesc.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share