Ministrul Ana Revenco, în vizită de lucru la Inspectoratul de Poliție Briceni

Ministrul Afacerilor Interne Ana Revenco însoțită de șeful Inspectoratului General al Poliției, Iurie Podarilov a fost într-o vizită de lucru la Inspectoratul de Poliție Briceni. În cadrul vizitei, au fost puse în discuție problemele stringente cu care se confruntă subdiviziunea în activitatea zilnică precum și obiectivele identificate pentru îmbunătățirea și creșterea capacităților profesionale.

Ministrul a mulțumit angajaților pentru abnegație și atitudine conștiincioasă în misiunea dublă pe care o au, privind nu doar asigurarea siguranței și ordinii publice, dar și securitatea și combaterea infracționalității în regiunea transfrontalieră.

,,Polițiștii locali sunt în preajma școlilor, patrulează pedestru sau în autospeciale, constată contravenții sau aplică sancțiuni, ei trebuie să fie peste tot. Polițiștii reprezintă nu numai o obligație juridică, ci și o îndatorire profesională de a oferi sprijin și protecție oamenilor, dar și a bunurilor acestora, astfel încât aceștia să se simtă în siguranță. Vă mulțumesc dragi colegi pentru implicare și profesionalism în misiunea deloc ușoară! Nu uitați că în față aveți permanent siguranța cetățenilor, dar totodată aveți grijă și de voi înșivă!”, a menționat Ana Revenco.

Profitând de ocazie, Ana Revenco a apreciat acțiunile polițiștilor care au contribuit la identificarea și reținerea suspecților în săvârșirea infracțiunii care a avut loc la 22 septembrie 2021. Astfel, prin ordinul Ministrului Afacerilor Interne, în semn de recunoștință pentru activitatea desfășurată, profesionalism și dedicație, inspectorului principal Ina Ciubatîi i-a fost conferită distincția „Crucea Pentru Merit clasa II”, iar prin ordinul șefului IGP, veteranului MAI Dumitru Druțac i-a fost conferită medalia „Pentru merite în combaterea criminalității clasa II”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share