Ministrul Apărării a participat la Reuniunea Grupului de contact pentru susținerea Ucrainei

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a participat la Reuniunea Grupului de contact pentru susținerea Ucrainei care s-a desfășurat, astăzi, la Cartierul General NATO, Bruxelles, Regatul Belgiei. La eveniment au participat miniștrii apărării din peste 50 țări aliate NATO și parteneri internaționali.

Agenda evenimentului a cuprins discuții cu privire la situația actuală de securitate din Ucraina și acordarea unui nou pachet de asistență militară acesteia.

În marja reuniunii, ministrul Anatolie Nosatîi a discutat cu omologii săi despre cooperarea bilaterală pe segment militar și programele de asistență în contextul sporirii capacităților de apărare a Republicii Moldova.

Totodată, împreună cu ambasadoarea Republicii Moldova la UE, Daniela Morari, ministrul Nosatîi a efectuat o vizită la sediul Serviciului European de Acțiune Externă, unde a discutat cu partenerii despre implementarea programelor din cadrul Instrumentului European pentru Pace, care contribuie la modernizarea Armatei Naționale.

În același context, oficialii vorbit au despre posibilitatea extinderii participării militarilor moldoveni în misiuni internaționale de menținere a păcii.

Total
0
Shares
Total
0
Share