Ministrul de externe al Danemarcei, Lars Løkke Rasmussen, în vizită de lucru la Chișinău pentru a consolida relațiile bilaterale

Șeful diplomației Republicii Moldova Nicu Popescu îl va găzdui la Chișinău pe ministrul de externe al Regatului Danemarcei, Lars Løkke Rasmussen care efectuează în perioada 25 – 26 ianuarie o vizită de lucru în țara noastră.

Miniștrii Nicu Popescu și Lars Løkke Rasmussen vor susține o conferință de presă la MAEIE pe data de 25 ianuarie, începând cu ora 13:00. Instituțiile mass-media sunt invitate să participe la eveniment prin asigurarea prezenței jurnaliștilor naționali și a celor acreditați de MAEIE până la ora 12:55.

Conferința de presă va putea fi urmărită în regim online și pe pagina Facebook a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

De asemenea invităm presa să participe la ceremonia simbolică de inaugurare a ambasadei Regatului Danemarcei în țara noastră. Evenimentul va avea loc pe data de 25 ianuarie, ora 15:00, la Palatul Republicii.

Total
0
Shares
Total
0
Share