Ministrul de Externe: ”Mizăm pe susținerea Franței în deschiderea negocierilor de aderare la UE”

Republica Moldova mizează pe susținerea Franței în deschiderea negocierilor de aderare la UE până la sfârșitul acestui an. Despre aceasta a vorbit ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, într-o discuție cu ministra afacerilor externe a Franței Catherine Colonna, la Paris. Oficialul moldovean a apreciat suportul acordat în buna desfășurarea a Summitului Comunității Politice Europene din Moldova, scrie IPN

În discuția cu Sébastien Lecornu, ministrul forțelor armate al Franței, vicepremierul Nicu Popescu a oferit aprecierea Republicii Moldova pentru cooperarea în domeniul securității în perioada desfășurării Summitului Comunității Politice Europene și a discutat despre parteneriatul bilateral.

Diplomatul moldovean a salutat relansarea dialogului politic la nivel parlamentar și a exprimat interesul Republicii Moldova de a avansa pe subiectul acordurilor în domeniul protecției sociale, a acordului privind conversiunea permiselor de conducere și accelerarea ratificării de către Franța a convenției fiscale privind evitarea dublei impuneri. Acest lucru a fost menționat în cadrul întrevederii cu Yaël Braun-Pivet, președinta Adunării Naționale, dar și cu deputații din grupul de prietenie Franța – Republica Moldova.

La Paris, șeful diplomației Republicii Moldova a oferit două ordine de mare importanță, semnate de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Ordinul de Onoare le-a fost oferit lui Jean-Yves Le Drian, fost ministru de externe al Franței, și Amélie de Montchalin, care a ocupat diverse funcții cheie în guvernul francez, inclusiv cea de secretar de stat pentru afaceri europene.

Oficialul moldovean a avut o întrevedere cu Jean-François Rapin, președintele Comisiei afaceri europene din cadrul Senatului, dar și cu Emmanuel Puisais-Jauvin, secretarul general pentru afaceri europene din cadrul Guvernului cu care a discutat despre parcursul european al Republicii Moldova și despre progresele în implementarea agendei europene de reforme.

La Paris Nicu Popescu a avut o întâlnire și cu un grup de concetățeni din Franța.

Total
0
Shares
Total
0
Share