Ministrul Finanțelor a efectuat o vizită în Rîșcani și a vorbit despre reforme fiscale și integrarea europeană

Ministrul Finanțelor, Victoria Belous, a efectuat luni, 10 iunie 2025, o vizită de lucru în raionul Rîșcani, unde s-a întâlnit cu antreprenorii locali pentru a discuta prioritățile ministerului în anul 2025.

Oficialul a declarat că obiectivele principale vizează simplificarea administrării fiscale, rescrierea Codului Fiscal (partea de TVA) până în toamnă, ușurarea sarcinilor contabile și optimizarea procedurilor de achiziții publice, toate în contextul procesului de integrare europeană și al Planului de creștere pentru Moldova.

Pe lângă întrevederea cu antreprenorii, ministrul a vizitat și compania Fluxmeșter, producător local de ferestre și uși, unde a discutat despre provocările din sectorul industrial și oportunitățile de dezvoltare regională.

Vizita face parte dintr-o strategie națională de dialog activ cu mediul de afaceri, prin care Ministerul Finanțelor își propune să adapteze politicile publice la nevoile reale ale economiei.

Total
0
Shares
Total
0
Share