Ministrul Justiției a Republicii Moldova, Veronica Mihailov‑Moraru, s-a întâlnit vineri, 3 octombrie, la București, cu omologul său român, Radu Marinescu, pentru a discuta consolidarea colaborării bilaterale în domeniul justiției.
”România este și rămâne un partener strategic și un prieten în drumul european al Republicii Moldova. Colaborarea dintre ministerele noastre este extrem de valoroasă și se bazează pe încredere, schimb de bune practici și rezultate. Mizăm în continuare pe experiența României în procesul de aliniere legislativă la standardele UE”, a declarat Mihailov‑Moraru.
Cei doi oficiali au analizat posibilități de cooperare în eficientizarea și digitalizarea sistemului judiciar, protecția victimelor violenței domestice și pregătirea profesioniștilor în investigațiile financiare.
Radu Marinescu a felicitat Republica Moldova pentru parcursul european reafirmat prin alegerile parlamentare recente și a asigurat continuitatea sprijinului României în modernizarea și integrarea europeană: ”Am fost asigurați de continuitatea cooperării eficiente între ministere și de sprijin deplin în procesul de modernizare și integrare europeană, fapt pentru care le suntem recunoscători.”