Ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru a avut o întrevedere cu președintele Senatului României, Nicolae Ionel Ciucă

”Avem cu România cea mai intensă comunicare, bazată pe încredere și solidaritate. Demonstrăm acest lucru și în acest an, în care Republica Moldova trece printr-un proces complex, cel de pregătire pentru negocierile de aderare la comunitatea europeană. În arhitectura relațiilor bilaterale păstrăm, unii pentru alții, un loc special”. Acesta a fost mesajul transmis de ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, la întrevederea cu președintele Senatului, Nicolae Ionel Ciucă, la care a fost însoțită de ministrul Justiției din România, Alina Gorghiu.

În cadrul discuțiilor, țara noastră a fost încurajată să mențină ritmul implementării reformelor în justiție cu aceeași determinare, întrucât este un domeniu esențial pentru avansarea agendei europene, așteptările fiind mari atât din partea Comisiei de la Bruxelles, cât și din partea societății.

Președintele Senatului ne-a asigurat că putem conta pe sprijinul României în implementarea reformelor asumate în justiție și în lupta împotriva corupției.

La Palatul Republicii, Veronica Mihailov-Moraru a avut o ședință cu membrii comisiilor juridice ale Camerei Deputaților și Senatului. În discuții, ministra Justiției a menționat despre procesul de transpunere a acquis-ului comunitar în legislația națională și a exprimat recunoștință pentru oportunitatea de a prelua din experiența și bunele practici ale României.

În context, ministrul Mihailov-Moraru a reiterat despre buna colaborare cu Ministerul Justiției din România, dar și despre cooperarea dinamică la nivel parlamentar, dialogul deschis și constructiv cu ambele Camere ale Parlamentului României, la nivel de secretariate și comisii de specialitate.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share