Ministrul Muncii dezvăluie cum au fost distribuite categoriile de vulnerabilitate energetică și ce pot face dacă nu-s de acord

Cetățenii se pot înregistra în continuare pe compensatii.gov.md, pentru a beneficia de compensaţii la facturile pentru energie în perioada rece a anului. Pentru cererile depuse după data de 25 noiembrie 2023, compensaţiile vor fi acordate începând cu luna decembrie a anului curent.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a anunțat astăzi cum au fost distribuite categoriile de vulnerabilitate energetică. Un număr total de 719831 de cetățeni s-au înregistrat pentru compensații la factură până pe 25 noiembrie. Gradul de vulnerabilitate extremă – 14,6% de cetățeni, foarte ridicată – 33,9%, ridicată – 32%, medie – 10,7%, scăzută – 6,3%, primară – 1,8%, non-vulnerabili – 2095 de gospodării.

Pentru plata monetară de 800 de lei lunar s-au calificat peste 261 de mii de gospodării.

„Cei care nu sunt de-acord cu categoria de vulnerabilitate care le-a fost atribuită îi încurajăm să solicite explicații și suport suplimentar din partea ministerului”, a menționat Alexei Buzu.
Mai exact, cetățenii pot apela la Linia verde 0 8000 5000, de luni până vineri, între orele 10:00-20:00 și sâmbătă, între orele 10:00-16:00, sau se pot adresa la adresa de e-mail suport@compensatii.gov.md.

Total
0
Shares
Total
0
Share