Ministrul Muncii vorbește despre necesitatea tăierii din salariile unor bugetari

Ministrul Muncii și Protecției Sociale susține că în unele domenii din sectorul bugetar este necesară optimizarea salariilor. Marcel Spătari a evitat să spună la angajații cărui domeniu public se referă, spunând doar că nu este vorba despre salariații din sistemul de protecție socială.

În același timp, Spătari a declarat că este necesară o creștere a salariilor în sectorul bugetar, doar că aceasta nu va fi posibilă, deoarece Guvernul a avut de suportat cheltuieli suplimentare pentru acordarea compensațiilor în perioada rece a anului, dar și din cauza indexării pensiilor ce urmează să se producă din aprilie.

Cu siguranță și stagnarea economică ne limitează spațiul fiscal, adică încasările la buget din care am putea să finanțăm aceste creșteri. Odată cu creșterea pensiilor, odată cu aceste cheltuieli suplimentare cu compensațiile la gaz și energia termică crește deficitul bugetar pe care trebuie să-l finanțăm. Nu este sfârșitul lumii când ai deficit bugetar, pentru că toată lumea are deficit bugetar. Dar, când ai deficit bugetar, atunci Ministerul Finanțelor prioritizează anumite cheltuieli. Este o discuție pe care trebuie să o purtăm și noi de la Ministerul Muncii, și celelalte ministere pentru a vedea dacă avem suficiente resurse pentru a face această politică de creștere a salariilor. Dar, în același timp, este adevărat, în sistemul public sunt necesare și unele optimizări pe unele domenii de activitate”, a declarat Spătari, la o emisiune televizată.

Solicitat să concretizeze la cine anume se referă, ministrul s-a abținut de la răspuns. Acesta a menționat doar că, ”salarizarea în sectorul bugetar este atribuția Ministerului Finanțelor”.

Total
0
Shares
Total
0
Share