În contextul vizitei oficiale în Republica Moldova, ministrul Sănătății din România, Alexandru Florin Rogobete, și ministrul Sănătății, Emil Ceban, au efectuat o vizită la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, una dintre cele mai importante instituții medicale din țară.
În cadrul vizitei, oficialul român a fost informat despre activitatea spitalului, capacitățile instituției și serviciile medicale oferite pacienților. Acesta a vizitat secția consultativă, blocul chirurgical, inclusiv secția anestezie și terapie intensivă, sălile de operații și laboratorul instituției.
Discuțiile purtate cu administrația și angajații instituției au vizat organizarea serviciilor medicale, dotarea cu echipamente moderne, provocările curente din sistemul spitalicesc, dar și perspectivele de cooperare moldo-române în domeniul sănătății, cu accent pe schimbul de experiență și bune practici.
Conducerea Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” a apreciat interesul manifestat față de activitatea instituției și a reiterat deschiderea pentru dezvoltarea colaborării cu partenerii din România, în beneficiul pacienților și al personalului medical.