Ministrul Vadim Brînzan recunoaște că proiectul „Drumuri bune pentru Moldova” este unul bun pentru țara noastră

vadim brinzan, ministerul economiei, guvernul sandu, proiecte guvernul sandu, proiecte guvernul filip, drumuri bune pentru moldova, repararea drumurilor

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, a lăudat programul „Drumuri Bune”, lansat de Guvernul condus de Pavel Filip, dar și  legea cu privire la obţinerea cetăţeniei prin investiţie este un lucru bun, chiar dacă alianţa PSRM-ACUM a abrogat-o în prima lectură cu majoritatea parlamentară.

„Noi toţi dorim să avem drumuri bune în ţară. Ideea de a avea drumuri bune este una foarte bună, este o idee frumoasă. Proiectul de infrastructură crează locuri de muncă, aduce investiţii în ţară, chiar dacă îl finansăm din buget. Toată economia se revitalizează. În esenţă este un program bun”, a menţionat ministrul Economiei și Infrastructurii.

Totodată, Vadim Brînzan a precizat că Guvernul Filip a lăsat şi bani în buget pentru continuarea proiectului, însă acesta a evitat să dea un răspuns concret dacă programul „Drumuri Bune” va continua sau nu.

„Sunt la curent cu acest program, am avut câteva întrevederi cu persoanele care au stat la baza acestui program în Republica Moldova, dar şi cu companiile din aşa-zisul consorţiu. În majoritatea ţărilor lumii, inclusiv SUA, Canada, Marea Britanie, există programe de acordare a cetăţeniei contra investiţiilor. Atâta timp cât programul respectiv este pus la punct din punct de vedere al securităţii statului, a respectării dreptului omului, este un lucru bun pentru că atrage investiţii în ţară, sunt oportunităţi pentru proiecte mari”, a menţionat Vadim Brînzan.

În cadrul aceluiași briefing de presă, ministrul Vadim Brânzan a declarat că majorarea prețurilor la gazele naturale este inevitabilă.

Total
0
Shares
Total
0
Share