Misiune mai puțin obișnuită pentru angajații IGSU. Au fost chemați să salveze un câine

În după amiaza zilei de ieri angajații Detașamentului regional căutare salvare nr.1 din municipiul Chișinău au fost alertați pentru a interveni într-o misiune mai puțin obișnuită, la salvarea unui câine căzut într-o țeavă cu adâncimea de cel puțin 10 metri.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:20. Potrivit primelor informații pe strada Hâncești din capitală, un câine a fost surprins de trecători într-o țeavă. La fața locului au intervenit salvatorii, care au reușit în mai puțin de 20 de minute să recupereze animalul viu și nevătămat.

Acțiunile angajaților IGSU nu au fost ușoare întrucât diametrul țevii nu depășea 150 de mm. După ce salvatorii au salvat câinele acesta a fost preluat de un grup de voluntari.

Potrivit IGSU în ultimele 24 de ore angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit în 79 situații de risc.

Citește și: Donație: Compania ”itaxi” oferă transport gratuit pentru cadrele medicale

Total
0
Shares
 
Total
0
Share