Andrei Balica s-a dus la Berlin să-și viziteze fosta soție, despre care aflase că ar fi pe moarte, dar a murit el acolo. Avea 29 de ani. Tânarul din satul Pepeni, raionul Sîngerei, n-a reușit să-și găsească un rost acasă, de aceea a plecat peste hotare. Se angajase, vara trecută, la o firmă daneză de transporturi, Kurt Beier. Știa engleză, română și rusă, lucra ca traducător și dispecer, pe 1.200 de euro lunar. Mult peste salariul mediu la Chișinău, 330 de euro, scrie unica.md.
Mătușile își amintesc ce frumos dansa Andrei, la Ansamblul Codreanca. Ce numere de vals făcea la nunțile verilor și verișoarelor. „Îmi zicea: Mamă, totul mi se pare foarte ușor. Parcă prea ușor îmi ies toate. Când intra în scenă, era ca un rege. Toți se uitau la el”, povestește mama sa.
Andrei a studiat dansul timp de zece ani, la Chișinău. Părinții ar fi vrut să-l trimită la școala militară de la Sibiu, Andrei a ales însă Ploieștiul, Facultatea de Petrol și Gaze. În primul an, la inginerie mecanică, a dat peste un anturaj petrecăreț și a pierdut două examene. Și-a înghețat anul. A plecat să lucreze într-un depozit de lângă Londra, la negru, întâi la descărcat și aranjat marfa, apoi la birouri.