Mitropolia Moldovei: Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge la Chișinău sâmbătă

Veste bună pentru ortodocșii din Moldova, Și în acest an se vor bucura de Focul Haric, mitropolitul vladmir, minunea de paste, invierea lui isus hristos, focul haric ierusalim, credinta crestin ortodoxa 

Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge și în acest an în Republica Moldova. O delegație a Mitropoliei Moldovei condusă de Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir se va deplasa în Vinerea Paștelui, 26 aprilie, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, de unde va aduce Lumina Sfântă pentru al 17-lea an consecutiv.

Protoiereul Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei Moldovei, a declarat pentru IPN că tot vineri, delegația va fi primită de către Patriarhul Ierusalimului, Teofilos al III-lea. Sâmbătă dimineața, 27 aprilie, clericii de la Chișinău vor merge în orașul vechi, Cetatea Ierusalimului, la mormântul Mântuitorului Iisus Hristos, unde conform tradiției, se aprinde Lumina Sfântă, în jurul orei 14.00.
 
Sâmbătă seara, în ajun de Paști, între orele 19.00 și 20.00, Lumina Sfântă va fi adusă în fața Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din capitală, unde va fi împărțită preoților și credincioșilor, care o vor răspândi în întreagă țară.
 
„De secole, Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei. După ce Mântuitorul Hristos a fost înmormântat, o lumină puternică a spart lespedea așezată pe mormânt și, de atunci, Focul Divin se aprinde pe mormânt în fiecare an, în timpul vecerniei din Sâmbăta Mare”, se menționează pe pagina electronică a Mitropoliei Moldovei.
 
Paștile este sărbătorit în acest an pe 28 aprilie.
Total
0
Shares
Total
0
Share