Mitropolitul Basarabiei, Antonie, a prezidat prima ședință a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului

Mitropolitul Basarabiei, Antonie, a prezidat prima ședință a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului
EnglishFrançaisРусский

La o zi după înscăunare, mitropolitul Basarabiei, Antonie, a prezidat prima ședință a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului, în cadrul căreia au fost stabilite prioritățile de activitate pentru perioada următoare.

Membrii Consiliului au analizat proiectele aflate în desfășurare și principalele provocări din domeniile administrativ, pastoral, social, educațional și cultural.

Printre prioritățile stabilite se numără extinderea activității preoților capelani în spitale, instituții de învățământ, penitenciare și structurile de apărare și ordine publică, precum și dezvoltarea parteneriatelor cu autoritățile publice, instituțiile de cultură, mediul academic, organizațiile societății civile și mass-media.

De asemenea, conducerea Arhiepiscopiei și-a propus să preia experiența altor eparhii ale Bisericii Ortodoxe Române pentru dezvoltarea unor proiecte pastorale, educaționale, sociale și culturale adaptate realităților din Republica Moldova.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share